Olaf Scholz: Statele membre ale UE au nevoie de un acord privind reducerea datoriei
Telex » Știri
30 august 2022
Statele membre ale UE trebuie să ajungă la un acord cu caracter obligatoriu privind modul de reducere a nivelului ridicat al datoriei lor, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Acest acord trebuie să fie obligatoriu, să stimuleze creșterea economică și să fie negociabil din punct de vedere politic”, a declarat, la Praga, oficialul german.
„Și, în același timp, trebuie să permită tuturor statelor membre ale UE să sprijine transformarea economiilor prin investiții”, a adăugat Scholz. Acesta a subliniat angajamentul Germaniei pentru extinderea UE și a propus „o tranziție graduală către luarea deciziilor cu majoritate calificată în privința politicii externe, dar și în alte domenii, cum ar fi impozitarea, chiar dacă aceste măsuri vor afecta Germania”.
Adoptarea deciziilor cu majoritate calificată ar putea începe în domenii „în care este important în mod special să ne exprimăm cu o singură voce”, cum ar fi sancțiunile politice sau problemele legate de drepturile omului, a explicat cancelarul german.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale