Olanda vrea interzicerea bancnotei de 500 de euro
Numărul 35, 22-28 sept. 2021 » Roza vânturilor
Ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra, conduce o mișcare europeană comună care cere interzicerea bancnotei de 500 de euro și plățile în numerar de până la 5.000 de euro, pentru a preveni spălarea de bani și alte activități infracționale, informează site-ul DutchNews.nl, preluat de Agerpres. Oficialul le-a spus parlamentarilor că planul este sprijinit de Belgia, Franța, Italia și Spania, fiecare țară putând decide un plafon chiar mai scăzut pentru plățile în numerar.
Hoekstra lucrează la un program de limitare a plăților în numerar la 3.000 de euro în Olanda, ca parte a planului național prezentat în 2019 privind combaterea spălării banilor.
Decizia de interzicere a bancnotei de 500 de euro și a plăților în numerar de până la 5.000 de euro nu-i va afecta pe consumatorii obișnuiți deoarece ei fac rareori plăți în numerar de peste 1.000 de euro în Olanda, a explicat ministrul de Finanțe.
Conform deciziei BCE, bancnota de 500 de euro nu mai este emisă, dar încă mai sunt în circulație aproximativ 400 de milioane de bancnote, echivalentul a 200 de miliarde de euro.
Hoekstra și omologii săi europeni vor retragerea completă a bancnotei, susținând că este în principal folosită pentru tranzacții ilegale. „Analiștii au arătat că în cele din urmă bancnotele ajung în țări din America Latină, Mexic și China, unde nu poți plăti nici măcar un pachet de unt în euro”, a apreciat Theo Akse, fost șef al organismului de combatere a spălării banilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc