ONPCSB a publicat Recomandările FATF – Standardele internaționale privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului și proliferării
Numărul 7, 23 feb. - 1 mar. 2022 » Direct de la sursă
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat, pe site-ul instituției, Recomandările FATF – Standardele internaționale privind combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului și proliferării. Recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (FATF) prevăd un cadru comprehensiv și conform de măsuri, pe care țările trebuie să le implementeze în vederea combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și a finanțării proliferării armelor de distrugere în masă.
În acest context amintim că CECCAR a tradus în limba română și a publicat Îndrumările cu privire la o abordare bazată pe riscuri pentru profesia contabilă, elaborate de FATF, ce au scopul de a sprijini implementarea recomandărilor FATF de către profesioniștii contabili.
Țările au diverse cadre legislative, administrative și operaționale și diferite sisteme financiare, astfel încât nu este posibil ca toate să ia măsuri identice pentru combaterea acestor amenințări. Din acest considerent, Recomandările FATF prevăd măsurile esențiale pe care țările trebuie să le aplice pentru: ▪ a identifica riscurile și a dezvolta politicile și coordonarea, la nivel național; ▪ a cerceta infracțiunile de spălare a banilor, finanțare a terorismului și finanțare a proliferării; ▪ a aplica măsuri preventive în sectorul financiar și alte sectoare desemnate; ▪ a stabili competențe și responsabilități pentru autoritățile competente (de exemplu autoritățile de investigare, de aplicare a legii și de supraveghere) și alte măsuri instituționale; ▪ a facilita cooperarea internațională.
Cele 40 de Recomandări originale ale FATF au fost elaborate în anul 1990, ca o inițiativă de a combate încercările de utilizare improprie a sistemelor financiare de către persoane care spălau banii proveniți din traficul de droguri. În anul 1996, Recomandările au fost revizuite pentru prima dată, pentru a evidenția evoluția trendurilor și tehnicilor de spălare a banilor (SB), și pentru a extinde scopul acestora dincolo de spălarea banilor proveniți din droguri. În octombrie 2001, FATF și‐a extins mandatul pentru a putea aborda aspectele legate de finanțarea terorismului și a organizațiilor teroriste, făcând pași importanți în vederea elaborării celor Opt (ulterior Nouă) Recomandări Speciale privind Finanțarea Terorismului. Recomandările FATF au fost revizuite, a doua oară, în anul 2003, și acestea, alături de Recomandările Speciale, au fost aprobate de 180 țări, în prezent fiind universal recunoscute ca standarde internaționale pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT).
Urmare a finalizării celei de-a treia runde de evaluare mutuală a membrilor săi, FATF a revizuit și actualizat Recomandările FATF, în strânsă cooperare cu Organismele Regionale de tip FATF (FRSBs) și organizațiile care au statut de observator, inclusiv Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Națiunilor Unite. Revizuirile au avut în vedere noile amenințări emergente, clarificarea și întărirea multora dintre obligațiile existente, menținând, totodată, stabilitatea necesară și rigoarea Recomandărilor.
Standardele FATF au fost, de asemenea, revizuite, pentru întărirea obligațiilor în cazul situațiilor cu risc ridicat și pentru a permite țărilor să adopte o abordare mai concentrată în domeniile cu risc crescut sau în care implementarea ar putea fi îmbunătățită. Țările ar trebui, mai întâi, să identifice, să evalueze și să înțeleagă riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului cu care se confruntă, și apoi să adopte măsuri adecvate pentru a diminua riscul. Abordarea pe bază de risc permite țărilor, în cadrul cerințelor FATF, să adopte un set de măsuri mai flexibile, în vederea direcționării mai eficiente a resurselor lor și al aplicării măsurilor preventive proporționale cu natura riscului, în scopul concentrării eforturilor lor, în cel mai eficient mod.
Standardele FATF includ Recomandările propriu-zise și Notele de interpretare a acestora, împreună cu definițiile aplicabile din Glosar. „Măsurile prevăzute de standardele FATF ar trebui implementate de toți membrii FATF și FRSB, iar implementarea lor este riguros evaluată, în cadrul procedurilor de Evaluare Mutuală, și prin procedeele de evaluare ale FMI și BM, pe baza metodologiei comune de evaluare a FATF. Câteva dintre Notele Interpretative și definițiile din Glosar cuprind exemple care ilustrează modul în care cerințele trebuie puse în aplicare. Aceste exemple nu sunt elemente obligatorii ale Standardelor FATF și sunt incluse doar în scop de îndrumare. Nu s-a intenționat furnizarea unor exemple comprehensive și, deși sunt considerate ca fiind indicatori de sprijin, acestea nu sunt relevante în toate cazurile”, se precizează în documentul publicat de ONPCSB.
Cele 40 de recomandări, grupate pe capitole tematice, sunt următoarele:
A. Politicile de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (CSB/CFT) și coordonare
1. Evaluarea riscurilor și aplicarea abordării pe bază de risc
2. Cooperarea și coordonarea, la nivel național
B. Spălarea banilor și confiscarea
3. Infracțiunea de spălare a banilor
4. Confiscarea și măsuri asiguratorii
C. Finanțarea actelor de terorism și finanțarea proliferării
5. Infracțiunea de finanțare a actelor de terorism
6. Sancțiuni financiare țintite, legate de finanțarea terorismului și a actelor de terorism
7. Sancțiuni financiare țintite, legate de finanțarea proliferării
8. Organizațiile non‐profit
D. MĂSURI PREVENTIVE
9. Legile de păstrare a confidențialității instituțiilor financiare
▪ Identificarea clienților și păstrarea înregistrărilor
10. Identificarea clienților
11. Păstrarea înregistrărilor
▪ Măsuri suplimentare pentru clienții și activitățile specifice
12. Persoanele expuse politic
13. Bănci corespondente
14. Serviciile de transfer de bani sau valori
15. Noi tehnologii
16. Transferuri electronice
▪ Încredere, controale și grupuri financiare
17. Recurgerea la terți
18. Controale interne și sucursale și filiale străine
19. Țările cu risc ridicat
▪ Raportarea tranzacțiilor suspecte
20. Raportarea tranzacțiilor suspecte
21. Dezvăluirea de informații către terți și confidențialitatea
▪ Afacerile și profesiunile non-financiare desemnate (DNFBP)
22. DNFBP: cunoașterea clientelei
23. DNFBP: Alte măsuri
E. Transparența și beneficiarul real al persoanelor și construcțiilor juridice
24. Transparența și beneficiarul real al persoanelor juridice
25. Transparența și beneficiarul real al aranjamentelor juridice
F. Atribuții și responsabilități ale autorităților competente și alte măsuri instituționale
▪ Reglementare și supraveghere
26. Reglementarea și supravegherea instituțiilor financiare
27. Competențele supraveghetorilor
28. Reglementarea și supravegherea DNFBP
▪ Operaționalitatea și aplicarea legii
29. Unitățile de Informații Financiare
30. Responsabilitățile autorităților de aplicare a legii și de investigație
31. Competențele autorităților de aplicare a legii și de investigație
32. Curierii care transportă numerar
▪ Cerințe generale
33. Statistici
34. Îndrumare și feedback
▪ Sancțiuni
35. Sancțiuni
G. Cooperarea internațională
36. Instrumente internaționale
37. Asistența juridică reciprocă
38. Asistența juridică reciprocă: blocare și confiscare
39. Extrădarea
40. Alte forme de cooperare
Documentul integral poate fi consultat pe site-ul ONPCSB.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național