Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ONRC: 6.650 de firme și PFA au intrat în insolvență în 2023

ONRC: 6.650 de firme și PFA au intrat în insolvență în 2023

Numărul 4, 31 ian. - 6 feb. 2024  »  Breviar statistic

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 6.650, în creștere cu doar 0,02% față de 2022, când au fost înregistrate 6.649 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 1.289, număr în creștere cu 11,8% față de perioada ianuarie-decembrie 2022. Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 599 insolvențe (+9,91%), Cluj - 391 (-18,03%), Timiș - 327 (+16,79%) și Constanța - 310 (+25%).

Cele mai puține insolvențe s-au consemnat în județele Covasna - 21 (-27,59%), Harghita - 32 (+10,34%), Mehedinți - 37 (-21,28%) și Botoșani - 38 (+46,15%).

Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe s-au înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.781 (-2,46% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2022), construcții - 1.322 (+2,96%) și în industria prelucrătoare - 795 (-6,25%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.