Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ONRC: 987 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele două luni din 2023

ONRC: 987 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele două luni din 2023

Telex » Știri 3 aprilie 2023  

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 2,6% în primele două luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 987 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 227, în creștere cu 34,32% față de ianuarie-februarie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 72 insolvențe (-5,26%), Cluj - 62 (+24%), Iași - 52 (+48,57%), Timiș - 39 (-30,36%) și Arad - 38 (+31,03%).

Cele mai puține insolvențe s-au consumat în județele Călărași - 2 (-80%), Caraș-Severin - 4 (-55,56%) și Botoșani - 5 (-37,5%).

Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe s-au înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 306 (+22,4% comparativ cu perioada ianuarie-februarie 2022), construcții - 184 (+0,55%) și industria prelucrătoare - 105 (+3,96%).

În februarie s-au consemnat 551 de insolvențe, cele mai multe în București (131) și în județele Iași (44), Bihor (35) și Cluj (29).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.