ONRC: Dizolvările de firme au crescut cu 24,57% în primele patru luni
Numărul 25-26, 28 iun. - 11 iul. 2023 » Breviar statistic
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 24,57%, în primele patru luni din 2023, până la 13.300, față de 10.677 în aceeași perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 2.801 de firme (număr în creștere cu 38,05% față de primele patru luni din 2022), și în județele Timiș (742, +54,91%), Cluj (646, +31,03%), Constanța (614, +12,04%) și Ilfov (571, plus 26,61%).
La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Covasna, respectiv 72 (+28,57%), Ialomița (72, +50%) și Mehedinți (73, +14,06%).
Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele patru luni ale acestui an, este comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au înregistrat 3.666 de dizolvări la nivel național. Față de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 11,67%.
Potrivit sursei citate, activitățile profesionale, științifice și tehnice, construcțiile, precum și industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 1.307 (+36,57%), 1.239 (+27,73%), respectiv 1.142 (+22,53%).
♦ În același interval, aproape 22.600 de firme au fost radiate
Potrivit datelor ONRC, 22.598 de firme au fost radiate la nivel național în primele patru luni din 2023, cu 2,23% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 3.478 (-3,36% față de perioada ianuarie - aprilie 2022) și în județele Cluj -1.068 (+1,62%), Constanța - 1.057 (+3,63%) și Timiș - 1.048 (+1,35%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 137 (în scădere cu 27,89%, față de primele patru luni din 2022), Covasna -166 (-21,33%) și Giurgiu - 185 (-18,86%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Botoșani (+44,36%), Dâmbovița (+34,5%) și Bacău (+33,21%).
În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în județele Ialomița (-27,89%), Bărila (-23,43%) și Ilfov (-23,34%).
Pe domenii de activitate, cele mai multe radieri au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 5.913 (-4,18%, raportat la perioada ianuarie - aprilie 2022), activități profesionale, științifice și tehnice - 1.925 (+1,26%) și construcții - 1.832 (-14,63%).
În luna aprilie 2023 au fost consemnate 4.600 radieri de firme, cele mai multe în București (730) și în județele Cluj (225), Timiș (204) și Constanța (182).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial