ONRC: Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut cu 17,66% în primul semestru
Telex » Știri 3 august 2021
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a fost, în primele șase luni din 2021, de 6.043, în creștere cu 17,66% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea în perioada ianuarie-iunie 2021 au fost din București, respectiv 659 (în creștere cu 29,22% față de perioada similară din 2020), Capitala fiind urmată de județele Cluj, cu 327 firme suspendate (în scădere cu 13,49%), Bihor - 276 firme (+12,65%) și Iași - 243 (+12,5%).
La polul opus, cele mai puține suspendări au fost consemnate în județele Alba - 43 (în scădere cu 61,95% față de ianuarie-iunie 2020), Ialomița - 45 (+125%) și Tulcea - 45 (minus 11,76%).
Cele mai mari creșteri ale numărului de suspendări s-a înregistrat în județele Ialomița (plus 125%), Mehedinți (plus 114%) și Suceava (plus 75,76), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Alba (minus 61,95%), Botoșani (minus 15,63%) și Cluj (minus 13,49%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.698 (+20,08%), alte activități de servicii - 682 suspendări (+21,35%) și în activități profesionale, științifice și tehnice - 478 suspendări (+10,65%).
În iunie 2021 au fost consemnate 894 suspendări de firme, cele mai multe în București (96) și în județele Cluj (55), Bihor (44) și Iași (33).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial