ONRC: Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu 2,64%, în 2018; capitalul social a crescut cu 18,2%

ONRC: Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a scăzut cu 2,64%, în 2018; capitalul social a crescut cu 18,2%

Telex » Știri 5 februarie 2019  

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în 2018, cu 2,64%, comparativ cu anul anterior, la 5.683 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele 5.683 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de circa 47,559 milioane dolari, în creştere cu 18,2% faţă de 2017.

Potrivit ONRC, în decembrie 2018 au fost înmatriculate 477 de societăţi cu participare străină la capital, cele mai multe în Bucureşti - 195 şi judeţele Ilfov - 42, Timiş - 39 şi Iaşi - 33.

În perioada 1991 - 2017, au fost înfiinţate 215.651 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 61,3 miliarde de dolari.

La 31 decembrie 2018, în România se înregistrau 221.334 firme cu capital străin, din care cele mai multe, respectiv 47.239, cu capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 13,223 miliarde de dolari, în 5.258 firme.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.