ONRC: Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut cu 32,7%, în primele trei luni
Telex » Știri
16 mai 2022
Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut, în primele trei luni din 2022, cu 32,7%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 1.640 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele 1.640 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 10,022 milioane de dolari, cu 18,6% mai mic față de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-martie 2021, de 12,316 milioane de dolari.
În martie 2022, au fost înmatriculate 663 firme cu participare străină la capitalul social. În funcție de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (23,38% din total), activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (21,72%) și transport, depozitare și comunicații (15,6%).
La finele lunii martie 2022, în România existau 238.487 societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 66,362 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.871 (capital subscris de 3,98 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze, respectiv 12,416 miliarde de dolari, în 5.734 de firme.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc