ONRC: Peste 2.800 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni
Numărul 27-28, 13-26 iul. 2022 » Breviar statistic
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 11,43% în primele cinci luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 2.808 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 499, însă au fost în scădere cu 0,80% față de ianuarie-mai 2021, când au fost consemnate 503 insolvențe.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 242 de insolvențe (+24,74%), Cluj - 186 (-13,49%) și Timiș - 140 (+9,38%).
Cele mai puține insolvențe s-au înregistrat în județele Harghita, respectiv 9, în creștere cu 50% față de aceeași perioadă din 2021, Botoșani - 13 (la fel ca în perioada similară din 2021), Covasna - 13 (-7,14%), Gorj - 13 (-45,83%) și Olt - 18 (+5,88%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe a fost consemnat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 727 (-6,07% față de primele cinci luni din 2021), construcții - 551 (+34,72%) și industria prelucrătoare - 339 (+6,94%).
În luna mai 2022 au fost înregistrate 637 de insolvențe.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial