OPEC estimează că emisiile de CO2 în sectorul energetic vor crește cu 4% până în 2035
Numărul 40, 11-17 oct. 2023 » Lumea în care trăim
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) estimează că emisiile de CO2 generate de sectorul energetic la nivel mondial vor continua să crească până în 2035, când vor atinge un vârf de 35,7 miliarde tone, cu 4,08% mai mult decât în prezent, după care vor începe să scadă treptat, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Aceste calcule, prezentate la Riad de OPEC, se bazează pe un scenariu în care combustibilii fosili vor continua să reprezinte principala sursă de energie la nivel global cel puțin până în 2045.
În raportul anual "Perspectivele pieței petroliere mondiale 2023" (WOO 2023), experții organizației preconizează o creștere susținută a consumului de petrol și gaze până aproape de mijlocul secolului, deși, de asemenea, prevăd o majorare a surselor de energie regenerabilă, în aceeași perioadă.
"În termeni absoluți, emisiile de dioxid de carbon relaționate cu energia au atins aproximativ 34,3 miliarde tone în 2022 și se estimează că vor ajunge la un vârf de 35,7 miliarde tone în 2023", semnalează raportul.
"Ulterior, se preconizează că vor scădea lent", astfel încât în 2045 vor totaliza 34 miliarde tone, adaugă sursa citată.
Prespectiva implică, în total, o reducere clară dacă se face o comparație cu evoluția din ultimii 20 de ani, însă OPEC admite că nu este suficientă pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice, al cărui scop este limitarea la 1,5 grade a încălzirii Planetei.
"Este nevoie de mai multe eforturi pentru a accelera scăderea până la niveluri în concordanță cu obiectivele Acordului de la Paris", recunoaște organizația în raport.
În special în India și alte țări asiatice, precum și în națiunile africane și în "o serie de mari economii în curs de dezvoltare din America Latină", emisiile de CO2 vor fi impulsionate de creșterea populației, dezvoltarea economică și eforturile pentru îmbunătățirea nivelului de acces la energie și eradicarea sărăciei energetice, subliniază documentul.
În schimb, se estimează că principalele țări industrializate și China vor reuși să își reducă emisiile datorită dezvoltării și introducerii de tehnologii de capturare a carbonului și de surse de energie alternative, inclusiv cea nucleară și hidrogenul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial