Oportunități de finanțare pentru IMM-urile din sectoarele culturale și creative
Numărul 8, 7-13 martie 2017 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Fondul European de Investiții și Libra Internet Bank au semnat primul acord de garantare din România susținut de noul Mecanism de Garantare pentru Sectoarele Culturale și Creative din cadrul programului Europa creativă al Uniunii Europene. Sprijinul UE va permite ca Libra Internet Bank să se concentreze asupra unui nou sector și să dezvolte un nou produs de finanțare pentru a susține un portofoliu de 45 milioane lei (aproximativ 10 milioane euro) de împrumuturi către companii în următorii doi ani. Se preconizează că noul program va fi accesat de peste 200 de întreprinderi mici și mijlocii din sectoarele culturale și creative (inclusiv publicarea de cărți; jocuri video; artele spectacolului, creație artistică). Acesta este al treilea acord semnat în cadrul Facilității de garantare pentru sectoarele culturale și creative, după cele încheiate în luna ianuarie în Spania și Franța.
„Acest acord este o veste excelentă pentru IMM-urile din România care își desfășoară activitatea în toate sectoarele creative, de la festivaluri și design până la literatură și meșteșuguri. Mai mult de 200 de companii vor beneficia de sprijinul facilității noastre de garantare. Acesta este un instrument foarte bun pentru a acoperi deficitul de finanțare pentru aceste sectoare, contribuind la sprijinirea culturii Europei, diversă și bogată. Se dovedește, astfel, că programul-cadru Europa creativă al Comisiei Europene poate dispune în mod eficient de modalități inovatoare pentru a susține cultura și sectoarele creative și pentru a facilita dezvoltarea parteneriatelor pe tot continentul”, au declarat Andrus Ansip, vicepreședintele CE responsabil cu Piața unică digitală, și Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport. „Suntem încrezători în potențialul acestui nou segment pe care dorim să îl atragem și ne bucurăm să sprijinim IMM-urile din acest sector în accesarea finanțării, prin intermediul unor produse accesibile, cu 70% garanție de la Fondul European de Investiții”, a declarat, la rândul său, Emil Bituleanu, directorul general al Libra Internet Bank.
Sectoarele creative și culturale reprezintă peste 7 milioane de locuri de muncă din Uniunea Europeană și 4,2% din PIB-ul UE. Accesul la finanțare poate fi dificil de obținut pentru societățile care activează în aceste sectoare, mai ales din cauza naturii intangibile a activelor și a garanțiilor pe care le dețin, a mărimii limitate a pieței, a nesiguranței privitoare la cerere și a lipsei de experiență a intermediarilor financiari în ceea ce privește elementele specifice ale sectorului.
Mecanismul de Garantare pentru Sectoarele Culturale și Creative a fost stabilit în cadrul componentei trans-sectoriale a programului Europa creativă și este primul instrument de investiție UE cu un domeniu de aplicare atât de larg în sectoarele culturale și creative. Urmărește aceleași obiective ca Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), care gestionează Planul de Investiții pentru Europa: creșterea împrumuturilor către IMM-uri pentru a le permite să își consolideze activitățile.
Europa creativă este un program pe 7 ani (2014-2020). Are un buget de 1,46 miliarde de euro pentru întreaga sa durată. Obiectivul programului este de a promova diversitatea culturală, de a încuraja circulația culturii și a creativității europene și de a crește competitivitatea acestor sectoare.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial