Opt dintre cele mai mari orașe din România generează peste jumătate din PIB
Telex » Știri
27 martie 2019
„Opt dintre cele mai mari oraşe din România generează peste jumătate din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării şi suntem de acord că este mare nevoie de dezvoltarea mai multor astfel de motoare de creştere economică”, a afirmat, în cadrul conferinţei „Cities of Tomorrow”, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, citat de Agerpres. „Mă aflu în ţara aceasta de doi ani şi ceva (...) Opt cele mai mari oraşe din ţară generează mai mult de jumătate din PIB-ul naţional. Aceste oraşe sunt motoare ale creşterii economice şi sunt raze de dezvoltare pentru întreaga ţară. Acestea sunt centre culturale importante care atrag turişti, studenţi, investitori şi experţi de profesie. Suntem de acord cu toţii că România are nevoie de mai multe astfel de motoare de creştere, iar întrebarea dificilă este cum să creăm astfel de pool-uri de dezvoltare în mod sustenabil. Nu cred că există o reţetă care să se aplice peste tot în ceea ce priveşte strategiile de dezvoltare urbană. Orice strategie trebuie să cuprindă un melanj corespunzător de abordări de sus în jos şi de jos în sus. Administraţiile locale şi centrale, guvernele trebuie să asigure cadrul care să răspundă cererilor din ce în ce mai mare de servicii publice şi de infrastructură. Călătorind prin ţară a văzut multe companii, în special germane, care deja aplică principiile responsabilităţii corporatiste”, a menţionat oficialul german.
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a subliniat, totodată, că, până în anul 2050, trei sferturi din populaţia lumii va locui în oraşe, echivalentul a circa 7 miliarde de oameni. „Când ne gândim la oraşele de mâine, nu pot să nu mă gândesc la oraşele de ieri, în care mi-am petrecut o mare parte din viaţa privată şi profesională, în Ghana, la Londra, la Moscova etc. Am trăit şi în alte oraşe în care calitatea vieţii este ridicată, cum ar fi Dusseldorf, oraşul meu natal. Mediul urban trebuie să răspundă peste tot aceloraşi probleme, şi anume cum să asigure dezvoltarea sustenabilă în următorii zeci de ani. Până în 2050, trei sferturi din populaţia lumii va locui în oraşe, circa 7 miliarde de oameni. În următoarele decenii, numărul aşa-numitelor mega-oraşe, cu peste 10 milioane de locuitori, se va dubla, de la 24 câte există la ora actuală. Pe de o parte, e neîndoielnic faptul că urbanizarea a fost elementul-cheie în înregistrarea unui progres, dar şi o scăderea numărului populaţiei care trăieşte în sărăcie. Oraşele acoperă peste 80% din activitatea economică a lumii, a dezvoltării urbanistice şi economice. Asta e bine. Mai puţin bine este faptul că tot urbanizarea este responsabilă pentru una dintre cele mai mari probleme ale omenirii: urbanizarea exacerbează diferenţele economice, cauzează revolte publice şi solicită în mod excesiv mediul înconjurător. Sunteţi de acord cu mine că oraşele româneşti se confruntă cu aceleaşi provocări şi oportunităţi”, a spus Cord Meier-Klodt.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor