Ordinul comun nr. 966/1.809/105/2020 privind regulile care trebuie respectate la terase, publicat în Monitorul Oficial
Numărul 21-22, 2-15 iunie 2020 » Curier legislativ
Ordinul nr. 966/1.809/105/2020 al ministrului sănătății, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităților de alimentație publică a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 461 din 30 mai 2020. Documentul stabilește cerințe speciale privind circuitul funcțional de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice care trebuie aplicate la terase, precum și măsurile de protecție a clienților.
Astfel, sunt reglementate obligațiile pe care le au operatorii economici din sectorul alimentației publice, înainte de reluarea activităților. Între acestea se numără: ▪ verificarea stării de întreținere a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor, inclusiv a ustensilelor utilizate; ▪ revizuirea planurilor și procedurilor de igienizare, dezinfecție și de autocontrol pentru creșterea frecvenței acestor operațiuni; ▪ asigurarea de dispozitive și produse biocide necesare dezinfectării mâinilor personalului lucrător, a spațiilor, facilităților, echipamentelor și ustensilelor folosite; ▪ verificarea stocurilor de alimente, materii prime existente în unitate și eliminarea celor pentru care nu se poate garanta siguranța alimentară; ▪ igienizarea și dezinfecția cu substanțe biocide avizate a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor și ustensilelor, curățarea zonelor unde sunt servite alimentele către consumatorul final, a grupurilor sanitare utilizate de personalul lucrător din cadrul unităților de alimentație publică și a celor utilizate de clienți; ▪ triajul observațional al angajaților la intrarea în unitatea de alimentație în conformitate cu reglementările în vigoare; ▪ monitorizarea permanentă a stării de sănătate a personalului lucrător și interzicerea accesului în unitate a persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile, precum și trimiterea la domiciliu a personalului la care în timpul programului de lucru apar simptome respiratorii specifice; ▪ asigurarea distanțării fizice în rândul angajaților, iar, în cazul în care spațiile de preparare a alimentelor îngreunează menținerea măsurilor de distanțare, trebuie să fie instituite măsuri alternative de protecție a lucrătorilor.
După reluarea activității, între obligațiile pe care operatorii economici trebuie să le respecte se numără: ▪ creșterea frecvenței operațiunilor de curățenie și dezinfecție cu produse biocide avizate; ▪ monitorizarea permanentă a stării de sănătate a personalului lucrător și interzicerea accesului în unitate a persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile; ▪ limitarea numărului de persoane care lucrează pe circuitul funcțional de producție și servire; ▪ în cazul în care din cadrul anchetelor epidemiologice efectuate de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București rezultă că un client al unității de alimentație a fost depistat pozitiv la COVID-19, se va aplica măsura igienizării corespunzătoare a întregii unități de alimentație publică; ▪ aplicarea măsurilor de igienizare corespunzătoare a spațiului de lucru, în cazul în care un angajat a fost depistat pozitiv la COVID-19.
În ceea ce privește măsurile de protecție a clienților, actul normativ instituie o serie de obligații pentru operatorii economici din sector, între care: ▪ triajul observațional al clienților la intrarea în terasă (accesul clienților cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis); ▪ existența – la intrarea în terasă și la grupurile sanitare – a dispozitivelor cu produse biocide avizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare; ▪ se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic ce trebuie parcurse de clienți în interiorul terasei, astfel încât să se minimizeze contactele între clienți (de exemplu, înspre și dinspre toaletă); ▪ este interzis transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință; ▪ se interzice consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul terasei; ▪ instalarea de panouri de protecție din plexiglas în unitățile cu plata la casa de marcat; ▪ trebuie să asigure respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între ocupanții scaunelor meselor alăturate; ▪ ocuparea locurilor trebuie făcută cu rezervare anterioară; ▪ personalul trebuie să poarte mască și mănuși; ▪ dezinfecția meselor trebuie efectuată după fiecare client/grup.
Documentul stabilește și modul în care vor fi efectuate controalele oficiale privind respectarea măsurilor, precum și sancțiunile care urmează să fie aplicate în cazul nerespectării acestora.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial