Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.012/2020 privind modificările aduse Procedurii de comunicare electronică între organul fiscal și contribuabili, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.012/2020 privind modificările aduse Procedurii de comunicare electronică între organul fiscal și contribuabili, publicat în Monitorul Oficial

Numărul 21-22, 2-15 iunie 2020  »  Curier legislativ

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.012/2020 pentru modificarea și completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 660/2017, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 494, Partea I, din 11 iunie 2020.

După cum se știe, serviciul „Spațiul privat virtual” (SPV) pune la dispoziția utilizatorilor, persoane fizice, persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică, posibilitatea solicitării și primirii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală a documentelor și informațiilor existente pe această platformă. Avându-se în vedere contextul național și internațional actual, determinat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială, pe de o parte, iar pe de altă parte identificarea de noi modalități de înregistrare a persoanelor fizice de la distanță, actul normativ extinde modalitățile de înregistrare în SPV prin utilizarea  sistemelor de transmitere și de înregistrare a imaginii.

Totodată, a fost creat un serviciu nou, respectiv posibilitatea accesării platformei de plăți ghișeul.ro pentru efectuarea de plăți pentru tipurile de creanțe stabilite în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.376/2016 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în sistem online prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plăți, cu modificările și completările ulterioare.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.