FAO: Preţurile mondiale la alimente au înregistrat în noiembrie cel mai mare salt din ultimii şapte ani
Numărul 48, 8-14 dec. 2020 » Lumea în care trăim
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în luna noiembrie, pentru a şasea lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după luna decembrie 2014, însă creşterea înregistrată luna trecută a fost cel mai mare salt înregistrat pe parcursul unei singure luni după iulie 2012, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În noiembrie 2020, acest indice a crescut până la 105 puncte, de la o valoare de 101 puncte în luna octombrie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 101,9 puncte).
FAO a subliniat că factorul principal care a stat la baza saltului de luna trecută a fost creşterea cu 14,5%, de la o lună la alta, a preţului uleiurilor vegetale ca urmare a unei majorări a preţurilor la uleiul de palmier în condiţiile scăderii stocurilor mondiale. „Similar, preţurile la ulei de rapiţă şi uleiul de floarea soarelui au continuat să crească pe fondul livrărilor limitate”, a adăugat FAO.
Preţurile la cereale au înregistrat o creştere mai modestă, de 2,5%, în noiembrie, comparativ cu luna octombrie, dar una de 19,9% raportat la aceeaşi lună a anului trecut. „Preţurile la export pentru grâu au continuat să crească în noiembrie, în mare parte ca urmare a restrângerii perspectivelor privind exporturile şi recolta în Argentina. Preţurile la porumb au crescut şi ele în noiembrie, pe fondul continuării achiziţiilor mari de către China, în contextul unor noi reduceri ale estimărilor de producţie în SUA şi Ucraina, ambele ţări mari exportatori”, a precizat FAO.
Preţurile la zahăr au urcat cu 3,3%, comparativ cu luna octombrie pe fondul îngrijorărilor cu privire la noi deficite de producţie globală în sezonul 2020/21, după ce evoluţiile meteo nefavorabile au afectat perspectivele culturilor din Uniunea Europeană, Rusia şi Thailanda.
Preţurile la lactate au urcat cu 0,9%, comparativ cu luna precedentă, la fel ca şi preţurile la carne, însă FAO a menţionat faptul că este pentru prima dată după luna ianuarie anul curent când indicele preţurilor la carne a crescut de la o lună la alta.
Totodată, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale în 2020 va fi de 2,742 miliarde tone, faţă de 2,750 miliarde tone cât estima anterior. În pofida acestei revizuiri, recolta mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record, fiind cu 1,3% mai mare faţă de cea din anul anterior.
„Privind în perspectivă, semănatul grâului de iarnă pentru 2021 se derulează în emisfera nordică, iar în mai multe ţări mari producătoare însămânţările sunt aşteptate să crească ca urmare a unor preţuri mai bune. În Uniunea Europeană, după o reducere a suprafeţelor cultivate în 2019, însămânţările de grâu sunt aşteptate să înregistreze o revenire substanţială”, susţine FAO.
În aceste condiţii, FAO estimează că stocurile mondiale de cereale la finalul sezonului 2021 vor ajunge la 866,4 milioane de tone, în scădere cu 9,6 milioane de tone faţă de precedenta estimare publicată luna trecută.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial