Prețurile mondiale la alimente au atins, în octombrie, un nou vârf al ultimilor 10 ani
Numărul 42, 10-16 nov. 2021 » Roza vânturilor
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a continuat să crească și în octombrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând un nou vârf al ultimilor 10 ani, influențat de scumpirile la cereale și uleiuri vegetale, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În luna octombrie 2021, acest indice a crescut până la 133,2 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iulie 2011, cu 3,9% peste nivelul înregistrat în luna septembrie a acestui an și cu 31,3% mai mare decât în luna octombrie a anului trecut.
În ultimul an, prețul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici, dar și a cererii mari. Creșterea din ultima lună a fost stimulată de avansul prețurilor la cereale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a înregistrat o creștere de 3,2% comparativ cu luna septembrie. În interiorul acestei categorii, prețurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 5% comparativ cu luna precedentă. „Cantitățile disponibile limitate pe piețele mondiale, din cauza unor recolte mai mici într-o serie de mari exportatori, în special Canada, Rusia și SUA, au continuat să pună presiune asupra prețurilor”, a precizat FAO.
Cotațiile futures la grâu au început luna noiembrie la noi maxime, la bursa de la Chicago prețurile atingând cel mai ridicat nivel de după 2012, iar la bursa de la Paris cotațiile futures la contractele cu livrare în luna următoare au atins un nivel record pe fondul unei cereri solide de importuri.
De asemenea, prețul uleiurilor vegetale calculat de FAO a crescut cu 9,6% în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, în principal ca urmare a majorării cotațiilor la uleiul de palmier, în contextul în care criza de mână de lucru continuă să afecteze producția în Malaezia.
În schimb, prețurile mondiale la zahăr au scăzut cu 1,8% în luna octombrie, punând capăt la șase luni de creștere consecutivă, susține FAO. De asemenea, prețurile la carne au scăzut cu 0,7% comparativ cu luna precedentă, octombrie fiind a treia lună consecutivă de declin, pe fondul reducerii achizițiilor Chinei.
De asemenea, FAO a dat publicității și un set de noi estimări revizuite cu privire la producția mondială de cereale în 2021, prognozând o producție de 2,793 miliarde de tone, mai mică față de maximumul istoric de 2,800 miliarde de tone pe care îl prognoza în urmă cu o lună. FAO a precizat că această revizuire este cauzată în primul rând de diminuarea estimărilor sale cu privire la producția de grâu din Iran, Turcia și SUA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național