Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FAO: Prețurile mondiale la alimente au urcat în 2021 la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

FAO: Prețurile mondiale la alimente au urcat în 2021 la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut cu 28,1% în 2021, la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, și speranțele revenirii la condiții de piață mai stabile anul acesta sunt modeste, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În 2021, acest indice a crescut până la 125,7 puncte, cel mai ridicat nivel după cel de 131,9 puncte din 2011.

Prețurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflației, deoarece economiile se redresează în urma crizei provocate de pandemie, iar FAO a avertizat că în țările dependente de importuri costurile mai ridicate îi pun în pericol pe cei săraci.

Totodată, FAO și-a exprimat prudența privind posibilitatea atenuării presiunilor prețurilor în 2022. „Deși în mod normal prețurile ridicate ar urma să facă loc producției majorate, costul ridicat al factorilor de producție, evoluția pe plan global a pandemiei și condițiile climatice mai nesigure ca niciodată lasă puțin loc pentru optimism în privința revenirii la condiții de piață mai stabile, inclusiv în 2022”, a apreciat economistul FAO Abdolreza Abbassian.

Creșterea prețurilor îngrășămintelor, în urma majorării prețurilor energiei, a sporit costurile pentru fermieri pentru producerea recoltelor, provocând dubii privind randamentele culturilor din 2023.

Indicele lunar al FAO s-a atenuat ușor în decembrie, dar a urcat în precedentele patru luni, reflectând cererea solidă din ultimul an și recoltele sub așteptări. Indicele a urcat la 133,7 puncte în decembrie, de la o cifră revizuită de 134,9 puncte în noiembrie.

Cu excepția produselor lactate, prețurile tuturor categoriilor din indicele global al prețurilor la produsele alimentare s-au atenuat în decembrie, scăderi semnificative fiind la uleiurile vegetale și la zahăr, pe fondul temerilor privind evoluția pandemiei și declinul recoltelor de grâu din emisfera sudică. Pe ansamblul anului trecut, toate categoriile au înregistrat creșteri semnificative, iar indicele privind prețul uleiurilor vegetale a atins un nivel record, a informat FAO.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.