Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FAO: Prețurile mondiale la alimente s-au menținut constante în iunie

FAO: Prețurile mondiale la alimente s-au menținut constante în iunie

Numărul 27-28, 10-23 iul. 2024  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor la produsele alimentare s-a menținut constant în iunie, prețurile mai scăzute pe plan internațional la cereale fiind compensate de cele mai ridicate la uleiuri vegetale, zahăr și lactate, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

În iunie, acest indice s-a situat la o medie de 120,6 puncte, nemodificat față de mai. Totuși, valoarea din iunie 2024 este cu 2,5% mai mică față de valoarea din perioada similară a anului trecut și cu 24,8% sub vârful atins în iunie 2022.

Luna trecută, prețurile la cereale au scăzut cu 3% față de mai, pe fondul ușoarei îmbunătățiri a perspectivelor producției în unele mari țări exportatoare, inclusiv Kazahstan și Ucraina. Și prețurile de export pentru porumb au scăzut, producția din Argentina și Brazilia fiind estimată la un nivel mai ridicat față de prognoza anterioară.

Luna trecută, prețurile produselor lactate au urcat cu 1,2% față de mai, iar la zahăr avansul a fost de 1,9%, pe fondul recoltei sub așteptări din Brazilia, arată datele FAO.

Prețurile la uleiuri vegetale au urcat cu 3,1% în iunie, în timp ce la carne s-a menținut stabil. Separat, FAO a îmbunătățit estimările privind producția mondială de cereale în 2024 cu 7,9 milioane tone metrice (0,3%), la 2,854 miliarde de tone, o ușoară creștere față de nivelul din 2023 și un nou nivel record ridicat al prognozei.

Îmbunătățirea reflectă perspectivele mai bune pentru cerealele grosiere, producția din Argentina și Brazilia fiind estimată la un nivel mai ridicat față de prognoza anterioară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.