OECD face un apel pentru modernizarea sistemelor de formare profesională a adulţilor
Numărul 6, 19-25 febr. 2019 » Lumea în care trăim
Modernizarea „de urgenţă” a sistemelor de formare profesională a adulţilor este necesară pentru ca adulţii să se pregătească mai rapid pentru provocările automatizării şi noilor tehnologii, se arată într-un raport publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), informează AFP, citată de Agerpres. „Este urgent ca, în numeroase state OECD, să fie modernizate sistemele de formare profesională a adulţilor pentru a-i ajuta pe aceştia să se pregătească pentru lumea de mâine”, susţine OECD.
Potrivit analizelor OECD, unul din şapte locuri de muncă riscă în viitor să fie „complet automatizat”, iar alte 30% ar putea să sufere transformări. Cu toate acestea, persoanele care ocupă locurile de muncă cele mai ameninţate sunt şi cele care participă cel mai puţin la programe de formare profesională a adulţilor (40%), comparativ cu muncitorii, ale căror locuri de muncă sunt mai puţin ameninţate (59%), subliniază OECD.
„În acest context, sistemele de formare profesională ar trebui să ofere cele mai bune oportunităţi unui număr cât mai mare de adulţi, pentru a-şi dezvolta competenţele şi a deveni mai rezistenţi pe o piaţă a muncii în transformare”, susţine OECD.
Pentru a răspunde acestor provocări, OECD recomandă să îmbunătăţească acoperirea prin promovarea avantajelor programelor de formare profesională a adulţilor şi oferirea de sprijin pentru adulţii puţin calificaţi, şomeri şi persoane în vârstă. De asemenea, OECD pledează pentru o mai bună aliniere a programelor de formare cu nevoile pieţei muncii, precum şi pentru o finanţare publică adecvată. În sfârşit, OECD subliniază că atât persoanele, cât şi angajatorii ar trebui stimulaţi să participe la programele de formare profesională a adulţilor.
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 36 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial