OSIM va finanța brevetarea invențiilor românești pe plan international
Telex » Știri
23 februarie 2017
Guvernul a adoptat astăzi, la iniţiativa Ministerului Economiei, două măsuri pentru eficientizarea activității și consolidarea poziției Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pe plan intern și extern, dintre care una se referă la iniţierea unui program de susţinere financiară de către OSIM a brevetării invenţiilor româneşti pe plan internaţional. Demersul are ca scop stimularea mediului de afaceri românesc "pentru valorificarea potenţialul inovativ de care acesta dispune, prin accesarea pieţei Uniunii Europene, dezvoltarea afacerilor şi, ca o consecinţă, creşterea investiţiilor alocate în inovare, reglementand, astfel, posibilitatea de sprijinire financiară, din veniturile OSIM, a activităţii de inovare a solicitanţilor români de brevet de invenţie, pentru brevetarea în străinătate a invenţiilor lor”, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale