OUG nr. 107/2024 privind amnistia fiscală, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 36, 11-17 sep. 2024 » Curier legislativ
Ordonanța de urgență nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 905/06.09.2024.
Cine beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute în acest act normativ:
Prezentele măsuri se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice.
Ce se înțelege prin „obligații restante la 31 august 2024”?
În sensul prezentelor măsuri, prin obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv se înțelege:
- obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 august 2024 inclusiv;
- diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 august 2024 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, precum și diferențele de obligații bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite de organul fiscal central prin decizie de impunere emisă și comunicată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a unui control fiscal;
- obligațiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declarație de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
- alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 august 2024 inclusiv, precum și obligațiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
Nu sunt considerate obligații de plată restante la data de 31 august 2024, inclusiv:
- obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 august 2024 inclusiv;
- obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condițiile legii la data de 31 august 2024 inclusiv.
Sunt considerate restante la data de 31 august 2024, inclusiv, și obligațiile de plată care, la această dată, se află în oricare dintre situațiile prevăzute la pct. a și b (înlesniri la plată și executare suspendată), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.
I. Măsura de anulare a obligațiilor fiscale accesorii:
Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută in CPF, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
- sunt stinse prin orice modalitate, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
- debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;
- debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a)—c), până la data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024, inclusiv, administrate de organul fiscal, se anulează dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024, inclusiv, și stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ și în mod corespunzător anumite condiții.
Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții.
Cum se poate beneficia de anularea accesoriilor:
Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 sub sancțiunea decăderii.
Cererea de anulare a accesoriilor depusă de contribuabili în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se soluționează prin decizie de anulare a accesoriilor sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.
II. Anularea accesoriilor pentru debitorii care beneficiază de eșalonarea la plată:
Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor în condițiile prevăzute mai sus.
Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, pot beneficia, în baza cererii de anulare a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor, depuse până la data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor dacă eșalonarea la plată se finalizează până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.
În acest caz, accesoriile incluse în ratele de eșalonare cu termene de plată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, achitate odată cu plata ratei de eșalonare, se restituie potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
III. Anularea accesoriilor în cazul obligațiilor datorate bugetelor locale
În cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetelor locale, procedura de anulare a accesoriilor se aplică de către unitățile administrativ-teritoriale, opțional, cu condiția ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local.
IV. Anularea obligațiilor fiscale în cazul debitorilor persoane fizice
Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei, inclusiv, pot beneficia de:
- anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024, inclusiv, în situația în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024, inclusiv, dacă este respectată condiția de la lit. a).
Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:
- anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situația în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
- anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024, inclusiv, dacă este respectată condiția de la lit. a).
Debitorii pentru care au fost stinse, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sumele reprezentând un procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligațiile bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, precum și dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate potrivit prevederilor de mai sus, acestea se restituie potrivit dispozițiilor Codului de procedura fiscala.
Important!
Prevederile privind procedura de anulare a accesoriilor (atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice) nu se aplică obligațiilor bugetare:
- care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau care încep ulterior acestei date;
- stabilite prin hotărâri penale definitive;
- reprezentând prejudicii care fac obiectul art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Prin cererea de anulare, contribuabilii declară pe propria răspundere că nu se află în niciuna dintre aceste situații.
V. Bonificația de 3% pentru bun-platnici
Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată, precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz.
Bonificația se acordă de către organul fiscal cu respectarea următoarelor condiții de către contribuabil:
- are depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;
- sunt stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz;
- nu înregistrează nicio altă obligație fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declarațiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2024, potrivit legii.
Pentru calculul bonificației se au în vedere următoarele:
- în situația în care contribuabilul redirecționează sume din impozitul pe profit anual, potrivit legii, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea bonificației;
- pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, procentul aferent bonificației se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal determinat prin însumarea impozitelor pe veniturile microîntreprinderilor datorate trimestrial, potrivit legii;
- în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit în anul 2024, procentul aferent bonificației se aplică atât la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, cât și la impozitul pe profit anual, impozite determinate potrivit lit. b), respectiv lit. a).
Pentru acordarea bonificației, organul fiscal central întocmește un referat prin care se aprobă această facilitate pentru contribuabilii persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus pe baza unei liste editate automat din aplicația informatică.
Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial