OUG nr. 227/2020: Modificări aduse legislației privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate anumitor categorii de debitori
Numărul 50-51, 22 dec. - 11 ian. » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 1.331 din 31 decembrie 2020 a fost publicată OUG nr. 227/2020 pentru modificarea OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Redăm, mai jos, o sinteză a prevederilor actului normativ.
Principalele prevederi:
1. Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 martie 2020, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni.
2. De facilitățile prevăzute la pct. 1 pot beneficia:
a) debitorii cărora le-a fost acordată suspendarea obligațiilor de plată până la 15 iunie 2020, cu condiția ca perioada maximă de suspendare, care va include, dacă este cazul, perioada de suspendare anterioară, să nu depășească cumulat 9 luni;
b) debitorii care nu au solicitat acordarea suspendării până la 15 iunie 2020 pentru creditele acordate până la 30 martie 2020.
3. Facilitatea poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.
4. Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii transmit creditorilor o solicitare până la data de 15 martie 2021 (în format letric sau prin poșta electronică).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial