OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri
21 martie 2020
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) informează că OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.230 din 21 martie 2020. Între principalele măsuri incluse în actul normativ se regăsesc următoarele:
- nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență;
- aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;
- se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale;
Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.
„Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor.
Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege”, precizează MFP, într-un comunicat.
OUG nr. 29/2020 poate fi consultată aici.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului