Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
OUG nr. 30/2021: Sinteza principalelor prevederi

OUG nr. 30/2021: Sinteza principalelor prevederi

Numărul 15, 21-27 apr. 2021  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

Angajatorii care au alocat sume reprezentând cheltuieli cu educația timpurie în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, ce depășesc impozitul pe profit datorat, au obligația de a depune o declarație de regularizare până la 25 aprilie 2021, potrivit OUG nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale. Actul normativ a fost publicat, așa cum a informat CECCAR Business Magazine, în Monitorul Oficial nr. 423 din 21 aprilie 2021. Redăm, în continuare, principalele prevederi ale ordonanței de urgență:

1. Suma reprezentând cheltuieli cu educația timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020-martie 2021, care depășește impozitul pe profit datorat, se scade, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, pe baza unei declarații de regularizare.

2. Declarația de regularizare prevăzută la pct. 1 se depune până la 25 aprilie 2021 inclusiv, cu următoarele excepții:

a) în cazul contribuabililor care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din aceeași lege, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;

b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.

3. Suma prevăzută la pct. 1 se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenței acestora, declarate în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, în decontul de TVA, respectiv în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, care au același termen de depunere cu cel al declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.

4. În cazul în care termenul de depunere a declarației prin care s-a efectuat scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din impozitul pe profit datorat este același cu termenul trimestrial de depunere a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, suma care depășește impozitul pe profit datorat se scade din impozitul pe salarii aferent ultimei luni din trimestru.

5. Modelul și modalitatea de depunere și gestionare a declarației prevăzute la pct. 1 se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.