OUG nr. 65/2020 („Adio hârtii!”), publicată în Monitorul Oficial
Numărul 17-18, 5-18 mai 2020 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 381 din 12 mai 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de facturare 2014-2020.
Potrivit ordonanței, începând cu data de 1 iunie 2020, autoritățile de management, organismele intermediare și beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene sunt obligate să emită, să primească și să prelucreze toate documentele care stau la baza implementării proiectelor numai prin intermediul sistemului informatic SMIS2014+/MySMIS2014.
Tot de la începutul lunii viitoare, corespodența între autoritățile de management, organismele intermediare și beneficiari se va derula doar în format electronic, fiecare dintre părți fiind obligată, potrivit actului normativ, să își organizeze Registrul de evidență electronică a corespondenței, dar și organizarea electronică a arhivei pentru aceste documente.
„Autoritățile de management, organismele intermediare, precum și beneficiarii care au încheiat contracte de finanțare/ordine/decizii de finanțare au obligația de a utiliza semnătura electronică potrivit OUG nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice”, se specifică în document.
„Ordonanța «Adio hârtii!» este o inițiativă ce vine în scopul debirocratizării și transparentizării interacțiunii dintre beneficiarii fondurilor europene și autorități, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene. (…) Renunțarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puține între Organismele Intermediare și Autoritățile de Management, folosirea documentelor cu formate predefinite și notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse”, a precizat anterior Ministerul Fondurilor Europene, într-un comunicat publicat și în CECCAR Business Magazine.
Textul complet al OUG nr. 65/2020 poate fi consultat aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial