MyWIZ, secretul contabililor de succes
OUG nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial

OUG nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 26 iunie 2020  

OUG nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din 25 iunie 2020. Actul normativ introduce o serie de măsuri, între care:

Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 zile. Este prevăzut şi  mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Această scutire de impozit va fi aplicabilă de către toţi contribuabilii care se află sub incidenţa Legii nr.170 /2016 privind impozitul specific unor activităţi.

Pentru contribuabilii care în anul 2020 aplică prevederile art. IX din OUG nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, deoarece impozitul specific se determină la nivelul unui an calendaristic, mecanismul de calcul al acestuia impune cumularea numărului de zile în care nu s-a desfăşurat activitate în perioada stării de urgenţă cu cele 90 de zile stabilite de prezentul act normativ, totalul acestora urmând să se scadă din cele 365 zile ale anului fiscal. 

Prin derogare de la prevederile art.8, alin. (1) din Legea nr. 170/2016, declararea şi plata impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 se efectuează până la 25 octombrie 2020, inclusiv.

Prin actul normativ sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere măştile de protecţie individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, efectuate către instituțiile publice responsabile cu constituirea acestei rezerve, până la data de 1 octombrie 2020, respectiv pe durata participării României la acest proiect. Scutirea de TVA pentru importul de bunuri se aplică pe baza declarației pe propria răspundere a instituției beneficiare, care se depune la organul vamal competent la momentul importului.

Potrivit OUG, titularii contractelor de închiriere a plajelor beneficiază, doar pentru sezonul estival 2020, de scutirea de la plata tranșei a doua, pentru contractele de închiriere care prevăd trei tranșe de plată, respectiv diminuarea tranșei a doua de plată, în echivalent reprezentând 30% din valoarea totală a contractului, pentru contractele care prevăd plata în două tranşe. Diferența rămasă de achitat din contravaloarea contractului de închiriere aferent anului 2020 se reține în integralitate de Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral.

Actul normativ mai include o serie de reglementări şi clarificări privind bonificaţiile la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.