Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
OUG privind prelungirea, până la 1 octombrie, a termenului de depunere a declarației privind beneficiarul real a fost publicată în Monitorul Oficial

OUG privind prelungirea, până la 1 octombrie, a termenului de depunere a declarației privind beneficiarul real a fost publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 31 mai 2021  

OUG nr. 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevăzut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 31 mai 2021. Actul normativ prevede că declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021. Declarația anuală privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. De asemenea, declarația poate fi dată și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.