Pădurile vor fi controlate și monitorizate prin intermediul unui sistem informatic integrat
Telex » Știri 7 iulie 2023
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a finalizat procedura de depunere a ofertelor pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a fondului forestier național prin intermediul imaginilor satelitare, proiect finanțat prin PNRR, informează Mediafax. Ofertele au fost depuse în cadrul proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat” inclus în Componenta 7 – Transformare Digitală, Investiția 5 - Digitalizare în domeniul mediului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acest proiect, cu o valoare totală de 46 milioane euro, are în vedere dezvoltarea unui sistem național de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte în cazul unui transport ilegal de material lemnos, implementarea unui sistem de monitorizare prin imagini satelitare, achiziția unui senzor LiDAR aeropurtat împreună cu echipamentele conexe necesare și a unor senzori mobili LiDAR.
Suprafața vegetației forestiere care va face obiectul monitorizării este de aproximativ 70.000 kilometri pătrați.
Au fost deschise, joi, cele șase oferte ce au ca obiect achiziționarea de „servicii de dezvoltare și implementare a unui sistem național de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare”.
În perioada următoare urmează să fie derulată procedura de evaluare, care are ca termen de finalizare începutul lunii septembrie.
Valoarea contractului este de 35,5 milioane de lei.
„România are un fond forestier extrem de valoros, de aceea avem nevoie de stabilitate, perseverență și continuitate în politicile publice, astfel încât valorile pe care le protejăm să fie în centrul preocupărilor întregii societăți. În ultimii ani, dezvoltarea SUMAL 2.0, cel mai modern și complex astfel de sistem din Europa, a contribuit decisiv la credibilizarea mesajelor pe care le transmitem către Uniunea Europeană, în vederea clasării procedurii de infringement din domeniul pădurilor. Completarea SUMAL 2.0 cu informații din imagini satelitare, cu cele oferite de sistemul de supraveghere video asigurat de camere performante amplasate în 350 de puncte sensibile identificate la nivel național și cu datele obținute prin intermediul tehnologiei LiDAR, ne va permite reducerea timpului de reacție și intervenție, optimizând resursele de control existente, dar mai ales va demonstra tuturor că pădurile României sunt gestionate într-un mod sustenabil”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică