PAID a înregistrat anul trecut o creștere a portofoliului cu 4%
Telex » Știri 8 februarie 2022
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a înregistrat anul trecut o creștere cu 4% a portofoliului, a declarat directorul general al PAID, Nicoleta Radu, citată de Agerpres. „Anul trecut am început o campanie la nivelul acestor autorități și sper să nu fiți surprinși să vă spun că de fapt în țară există un grad extrem de redus de înțelegere, de cunoaștere a existenței acestei legi. Deci, noi vorbim aici despre lucruri atât de sofisticate, iar dacă ajungeți să vorbiți cu oamenii care de altfel conduc anumite comunități o să vedeți cât de redus este gradul de înțelegere față de sistemul de asigurări în general. Și să vedeți cam care este gradul de încredere în acest sistem. Vă garantez că a fi primit de un primar nu este cel mai ușor lucru, pentru că el te vede ca fiind unul dintre cei care comunică un lucru absolut neprietenos. Să ți-l faci prieten sau să-l faci să semneze un protocol de colaborare, credeți-mă, este o reușită. Și noi am reușit să facem câteva protocoale de colaborare cu câteva primării din țară. Vom continua și anul acesta această activitate deloc ușoară. Pentru că, fără ca acești reprezentanți ai autorităților să înțeleagă exact despre ce e vorba în această lege, nu vom putea niciodată să creștem mai mult decât am făcut-o până acum, respectiv cu o creștere de o singură cifră. Anul trecut am avut o creștere în portofoliu de 4%, în PBS (prime brute subscrise - n. r.) am avut o creștere de 6%. Nu avem motive să estimăm o creștere mai mare, mult mai mare anul acesta fără o implicare a autorităților”, a afirmat Nicoleta Radu, la un eveniment de specialitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice