A fost aprobată Politica Urbană a României
Numărul 1, 11-17 ian. 2023 » Direct de la sursă
Guvernul a aprobat, la finalul anului trecut, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Strategia Națională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Orașe Reziliente, Verzi, Incluzive și Competitive 2022 – 2035 (Politica Urbană a României). „Este o reformă asumată în cadrul PNRR; actul normativ înseamnă un nou jalon îndeplinit la termen, fiind primul document strategic de la nivel național dedicat dezvoltării urbane“, a declarat ministrul de resort, Cseke Attila. Strategia propune o viziune de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă și rezilientă a României pentru perioada 2022 – 2035, un instrument concret de transpunere la nivel național a obiectivelor și principiilor documentelor cadru la nivel european și la nivel global. De asemenea, constituie un cadru de fundamentare a politicilor urbane și a strategiilor locale, cu respectarea principiului autonomiei locale și al subsidiarității, o agendă comună a autorităților publice de la nivel central și local pentru îmbunătățirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente și prin coordonarea și corelarea domeniilor sectoriale și a diferiților actori.
De asemenea, Strategia reprezintă un cadru participativ, colaborativ, deschis tuturor actorilor implicați în procesul de dezvoltare urbană și teritorială, care să schimbe mentalități în ceea ce privește dezvoltarea prezentă și viitoare a orașelor României și a zonelor metropolitane.
Obiectivele prioritare ale politicii urbane vizează: ▪ sustenabilitatea, crearea de orașe inteligente din punct de vedere climatic, prin dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre pentru a atenua și a se adapta la riscurile urbane; ▪ intensificarea activității economice, prin oferirea unor condiții de trai prielnice, creșterea ofertei locurilor de muncă și îmbunătățirea accesului la centre de afaceri bine deservite; ▪ îmbunătățirea condițiilor de viață, în special prin extinderea accesului la locuințe și servicii publice; ▪ îmbunătățirea capacității administrative și a cooperării între jurisdicții și sectoare.
Strategia Națională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Orașe Reziliente, Verzi, Incluzive și Competitive 2022-2035 (SNDU) promovează următoarele principii: ▪ Planificarea orașelor pentru oameni și, în mod esențial, pentru sănătatea și bunăstarea locuitorilor: ▪ Orientarea orașelor către o economie circulară; ▪ Dezvoltarea de orașe mai compacte și o concentrare mai mare pe reutilizarea potențialului existent prin regenerare urbană; ▪ Adoptarea și maximizarea evoluției tehnologice atât în economiile orașelor, cât și în furnizarea către cetățeni de servicii prin abordări de tip oraș inteligent; ▪ Sprijinirea orașului ca spațiu incluziv, care să ofere oportunități tuturor locuitorilor; ▪ Promovarea abordărilor participative în dezvoltarea urbană; ▪ Colaborarea și parteneriatele între diversele categorii de orașe, în interiorul și între regiuni vor fi cruciale pentru construirea unei noi abordări de multi-guvernanță a dezvoltării urbane; ▪ Cooperarea dintre orașe și unitățile administrativ teritoriale din teritoriul metropolitan pentru a asigura cadrul necesar de dezvoltare urbană durabilă; ▪ Colaborarea dintre autoritățile publice de la niveluri teritoriale diferite (abordarea multi-nivel) pentru o dezvoltare urbană durabilă și integrată; ▪ Stabilirea unei viziuni clare pentru dezvoltarea urbană, aliniată la dimensiunea urbană europeană și internațională.
Cei doi factori principali care au modelat elaborarea politicii urbane a României sunt alinierea la principiile, țintele și practicile europene, respectiv combaterea efectelor pandemiei COVID-19 asupra zonelor urbane.
Acest document se corelează cu alte inițiative legislative adoptate sau în curs de adoptare, precum Legea Zonelor Metropolitane, Strategia Națională a Locuirii, Legea privind mobilitatea urbană, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial