Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie
Telex » Știri 11 ianuarie 2019
Sanctitatea sa Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, a anunţat astăzi Administraţia Prezidenţială., informează News.ro. „Primind invitaţia Preşedintelui României, a Autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Sursa citată a precizat că programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.
Primul suveran pontif care a vizitat România a fost Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane