Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Parcarea de tip Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străulești, gratuită pentru călătorii care au un abonament Metrorex

Parcarea de tip Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străulești, gratuită pentru călătorii care au un abonament Metrorex

Telex » Știri 31 mai 2021  

Parcarea de tip Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străulești devine gratuită începând de marți, 1 iunie, pentru călătorii care au un abonament Metrorex valabil, inclusiv de o zi, și doresc să parcheze autoturismul în interiorul acesteia, informează Metrorex. „Facilitatea vine în sprijinul conducătorilor auto care doresc să călătorească prin București cu metroul, oferindu-le un spațiu modern și sigur în care să parcheze autoturismele”, se menționează într-un comunicat citat de Agerpres. Gratuitatea oferită deținătorilor de abonamente pentru locul de parcare se aplică zilnic, în intervalul 6:00-23:00, iar în cazul depășirii orei 23:00 se aplică tariful normal de 0,5 lei/oră pentru întreaga perioadă de staționare.

Terminalul Multimodal Străulești a fost dat în folosință în noiembrie 2018 și oferă publicului călător multiple facilități, precum: acces la transportul cu metroul, la transportul local public de suprafață (STB), parcare de tip Park&Ride, săli de așteptare și este prevăzut cu scară rulantă, lift și trotuar mobil pentru a facilita accesul direct în stația de metrou Străulești.

 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.