Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Parlamentul a adoptat o serie de modificări la Codul fiscal

Parlamentul a adoptat o serie de modificări la Codul fiscal

Telex » Știri 20 octombrie 2022  

S-a avut în vedere reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăți din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum și segmentul pensiilor ocupaționale

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, modificarea Codului fiscal în sensul neimpozitării contribuției la pilonul II de pensii, ci doar a câștigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024, relatează Agerpres. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăți din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum și segmentul pensiilor ocupaționale din România.

Potrivit proiectului, drepturile privite în conformitate cu prevederile Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii 204/2006 privind pensiile facultative și ale Legii 1/2020 privind pensiile ocupaționale reprezintă venituri din pensii.

Deputații au modificat și prevederile referitoare la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii.

Conform actului normativ, venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V - contribuții sociale obligatorii.

Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil.

Pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate de către participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii facultative și/sau fondurile de pensii ocupaționale și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu Legea 204/2006 și Legea 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit.

Pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate de către participanții la fondurile de pensii facultative și/sau ocupaționale, precum și de moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 204/2006 și ale Legii 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii, au mai stabilit deputații.

Proiectul de lege va fi transmis Președintelui României, pentru promulgare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.