Parlamentul a adoptat proiectele Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025
Telex » Știri astăzi, 9:12
Deputații și senatorii au votat, miercuri, proiectele Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025.
„Vreau să dau câteva explicații generale despre modul în care am construit bugetul pe 2025, anticipând și o serie de critici care vor veni (…). Sunt două mari atacuri împotriva acestui buget – în mod paradoxal, aflate în totală antiteză una față de cealaltă. Unii spun că este un buget de austeritate. Ceilalți spun că, dimpotrivă, este un buget optimist și că statul cheltuie prea mult. Austeritate înseamnă ce s-a făcut în 2010: s-au tăiat salariile bugetarilor și pensiile, s-a mărit TVA-ul și s-au luat bani cu împrumut de la FMI. Noi nu ne atingem de veniturile aflate în plată ale românilor. Nici la pensii, unde anul trecut a existat o creștere medie de 40%, nici la salarii unde a existat o majorare anuală de aproape 25%. Nu creștem TVA, fiindcă am lovi în nivelul de trai al populației, în special al celor cu venituri mici. Și nu avem nevoie de banii FMI, folosim fonduri europene și bani din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de Mediafax.
Premierul a mai afirmat că bugetul are cea mai mare alocare de resurse din finanțări europene de la aderarea europeană, investiții majorate la 150 de miliarde de lei pe an, bani în plus pentru spitale și servicii medicale, pentru educație, pentru dezvoltare regională și pentru infrastructură.
„Să trecem la cealaltă critică – bugetul este prea generos cu cheltuielile. Am auzit un cunoscut om de afaceri care spunea că bugetul țării ar trebui să fie sinonim cu cel al unei firme, să nu ai costuri mai mari decât veniturile. Adică, dacă ai deficit bugetar este ceva rău. Este o abordare extrem de simplistă, care nu ține cont de realitățile țării și mai ales, de contextul economic de dezvoltare în care se află România. Nu există stat european modern care să nu se fi dezvoltat, ca și noi, făcând deficite bugetare semnificative. Spania, Italia, Franța, Portugalia, Belgia sau Grecia și alte țări moderne ale continentului au cheltuit masiv – și nu doar din bani europeni. Dacă ne uităm la gradul lor de îndatorare publică și îl comparăm cu al României, suntem la jumătate din ponderea lor! Iar 2025 și 2026 sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre – aceasta este adevărul acceptat de partenerii din Comisia Europeană prin Planul Bugetar Structural. Am câștigat o fereastră uriașă de timp pentru a ne dezvolta țara, 7 ani, și am de gând să o folosesc la maximum, în același timp cu a onora la virgulă angajamentul luat în fața Comisiei de a reduce deficitul și a ne încadra în 7% din PIB”, a adăugat premierul.
Principalii indicatori macroeconomici care au fost avuți în vedere la elaborarea Legii bugetului de stat pentru anul în curs au fost prezentați de CECCAR Business Magazine AICI.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia