Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Participarea reprezentanților statului în AGA nu se mai remunerează

Participarea reprezentanților statului în AGA nu se mai remunerează

Numărul 25, 20-26 septembrie 2016  »  Direct de la sursă

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică și completează OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară. Potrivit actului normativ, respectivii operatori economici nu mai pot acorda remunerații reprezentanților în adunările generale ale acționarilor. În textul ordonanței de urgență se mai precizează că statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară, acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanților săi în adunările generale ale acționarilor acestor societăți.

Actul normativ transpune în legislație două memorandumuri convenite de actualul Executiv în ședințele din 6 iulie, respectiv 24 august 2016, în care s-a discutat ca participarea reprezentanților statului și unităților administrativ-teritoriale la ședințele adunărilor generale ale acționarilor să se facă cu titlu gratuit, conform mandatului conferit.

„Guvernul a ținut cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acționarii unei societăți, precum și de necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară. De asemenea, Executivul a avut în vedere necesitatea implementării în regim de urgență a unor măsuri care să asigure funcționalitatea, solvabilitatea și lichiditatea societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari, astfel încât acestea să aibă o influență pozitivă asupra economiei naționale și, implicit, să reprezinte un vector de redresare economică și echilibrare a bugetului de stat”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.