Pasajul Europa Unită din Capitală se deschide mâine traficului rutier
Telex » Știri
4 decembrie 2023
Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier, a anunțat Primăria Sectorului 4. Potrivit autorităților locale, acesta va fi deschis inițial pentru pietoni, informează Mediafax.
„Înainte, însă, de darea în circulație, pentru un interval de câteva ore, pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4 de a vedea, îndeaproape, cum arată noul pod menit să fluidizeze circulația într-una dintre cele mai aglomerate zone din București”, a transmis primăria locală.
Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.
(Sursa foto: https://ps4.ro)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc