Patiserii vor scoate pe piață aproximativ 6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale
Telex » Știri 10 aprilie 2023
Oferta de cozonaci din perioada Sărbătorilor Pascale va fi de aproximativ 6 milioane în acest an, mai mică decât cea din perioada Crăciunului, când sunt mai multe zile de sărbătoare, iar din această cantitate în jur de 600.000 de bucăți vor merge la export, a afirmat președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu. "Oferta industriei de morărit și panificație este mai mică în perioada Sărbătorilor Pascale față de sărbătorile de iarnă, care țin de la 25 decembrie până la 7 ianuarie. Anul acesta vom scoate pe piață până la 6 milioane de cozonaci, mai puțin decât anul trecut când depășeam 7,5 milioane, iar la export, în special în țările unde există comunități mari de români, vor merge în jur de 600.000 de cozonaci, față de aproximativ două milioane în perioada Crăciunului. Anul acesta, ca o noutate, vor merge la export dar se vor găsi și pe piața internă cozonacii însiropați și cozonacii cremoși și, bineînțeles, pasca cu brânză. Toate aceste produse sunt făcute după rețete românești", a declarat, pentru Agerpres, Aurel Popescu.
Acesta afirmă că românii au devenit mai cumpătați din cauza puterii scăzute de cumpărare, dar nici nu mai aruncă atât de multe produse alimentare. "După părerea mea risipa alimentară este mai mică și cred că fenomenul acesta este un lucru bun", a spus el.
Deși nu a avansat un procent în ceea ce privește scumpirea cozonacilor față de anul trecut, Aurel Popescu a precizat că prețul a fost ajustat cu indicele prețurilor la energie, gaze și materie primă.
"Un cozonac de circa 700 de grame poate fi cumpărat în această perioadă cu circa 15-20 lei bucata, dar prețurile pot ajunge și la 70-80 lei pe kilogram" , a menționat reprezentatul industriei de morărit și panificație.
În ceea ce privește prețul pâinii, președintele ROMPAN a subliniat că acesta s-a stabilizat, iar cel puțin până în toamna acestui an va rămâne nemodificat. Acesta a subliniat că nu estimează o ieftinire în contextul unui grâu mai ieftin care vine din Ucraina întrucât brutarii au lucrat prea mult în pierdere.
"Pe pe piața pâinii, prețurile s-au stabilizat și cred că vor rămâne cam la nivelul acesta până în toamnă, în prezent prețul fiind cu aproximativ 20% mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă. Influența grâului mai ieftin din Ucraina este mică pentru industrie, dar trebuie să vă spun că atunci când a fost 400 de euro tona de grâu, noi nu am putut mări prețurile la pâine la nivelul acela și am lucrat în pierdere. Acum ne lingem rănile, încercam să recuperăm ce am pierdut și între timp vedem ce se mai întâmplă cu costurile" , a adăugat Aurel Popescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial