Joi, 15 februarie, s-a lansat și în țara noastră seria manifestărilor dedicate Anului European al Patrimoniului Cultural. În acest mod, România este racordată la un amplu și divers program de acțiuni dedicate conservării, protejării și valorizării patrimoniului cultural din tot spațiul european. De aici, motivația interesului deosebit, până la nivel de cetățean, pentru tot ceea ce reprezintă inestimabila zestre culturală națională în indisolubilele ei legături cu întregul continent.

Sloganul sub care se va desfășura Anul European al Patrimoniului Cultural – „Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor” – subliniază o idee care ne implică pe toți, indiferent de profesie, de vârstă, de localitatea în care trăim și ne manifestăm pe întreaga arie a condiției umane. Este vorba, înainte de toate, despre răspunderea generațiilor actuale față de moștenirea lăsată de înaintași și față de cei care ne vor urma prin prisma avuției desemnate prin conceptul de patrimoniu.

Este interesant de remarcat că modul în care se clasifică patrimoniul cultural urmează consecvent și coerent însăși structura avuției naționale, așa cum este prezentată în documentele Băncii Mondiale. Această clasificare a fost însușită și de autoritățile române din domeniile culturii, analizei economice, statisticii, ecologiei, ceea ce permite abordări unitare, inclusiv în privința identităților naționale și celei europene. Astfel, patrimoniul cultural este alcătuit din următoarele componente: tangibile (clădiri, obiecte vestimentare, opere de artă etc.); intangibile (cunoștințele acumulate în timp, obiceiurile, artele spectacolului etc.); naturale (flora, fauna, peisajele); digitale (tot ceea ce ține de noile tehnologii IT&C, de la înregistrările video până la echipamente și metodologii). Această clasificare are – cum se vede – un puternic suport economic care include, îndeosebi, consumuri apreciabile de resurse umane, materiale și financiare, dat fiind faptul că avem de-a face cu o avuție specifică în care intervenția omului devine determinantă în întregul proces amintit (conservare, protecție, valorizare).

Bineînțeles, obiectivele Anului European al Patrimoniului Cultural pot fi atinse – și în țara noastră – printr-o mai largă și activă participare civică, de la specialiști până la autoritățile publice locale și centrale, de la arheologi și istorici până la publicul larg. Cu toții cunoaștem că se impune să acordăm o mult mai mare atenție patrimoniului cultural pentru a nu fi diminuat, deteriorat, nevalorificat. Pași importanți în această direcție s-au făcut și se fac, însă nu putem să nu luăm în considerare și faptul că nu peste tot se manifestă grija cuvenită pentru refacerea, consolidarea și integrarea în circuitul public, în special în turismul cultural, a caselor memoriale, a vestigiilor istorice, a siturilor arheologice, a operelor de artă, a celorlalte componente ale patrimoniului.

Sigur, este nevoie de bani, dar și de inițiativă, de spirit managerial, de grijă maximă față de natură, față de creații de seamă care ne definesc ca oameni, ca națiune, ca europeni. Și în această privință, se pot folosi mai bine resursele puse la dispoziție prin programele Erasmus+, „Europa pentru cetățeni”, „Orizont 2020”.

Când admirăm operele lui Brâncuși, frumusețile oferite de generoasa natură a spațiului carpato-dunăreano-pontic, folclorul, datinile, contribuțiile înaintașilor la progresul educației și culturii naționale, în pas cu exigențele civilizației universale, cu imperativele erei digitale, avem toate temeiurile să ne considerăm nu numai beneficiari ai acestor avuții, ci și responsabili pentru tot ceea ce semnifică ele prin puntea construită trainic între trecut și viitor.