PE a aprobat un pachet de ajutor pentru statele membre de 37 miliarde euro
Telex » Știri 27 martie 2020
Parlamentul European (PE) a aprobat un pachet de ajutor pentru statele membre de 37 miliarde euro pentru lupta cu pandemia de coronavirus. Banii vor putea fi folosiţi pentru sprijinul sistemelor sanitare, înterpinderilor mici şi mijlocii şi altor sectoare economice vulnerabile. Statele membre ale Uniunii Europene vor mai putea accesa şi alte 800 milioane euro din Fondul de solidaritate al UE, destinat iniţial suportului în caz de dezastru natural.
Eurodeputaţii au fost de acord, totodată, ca operatorii aerieni să renunţe la zborurile fără pasageri, fără a fi în pericol să îşi piardă slotul orar.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru