PE respinge condiționarea fondurilor regionale de obiective economice
Telex » Știri 14 februarie 2019
Parlamentul European (PE) a adoptat reguli comune simplificate de finanţare a regiunilor (2021-2027) şi s-a opus suspendării finanţării în funcţie de îndeplinirea obiectivelor economice naţionale, informează un comunicat de presă al instituţiei, citat de Agerpres. Aceste norme generale de finanţare UE aplicate cheltuielilor regionale, sociale şi de coeziune pentru perioada 2021-2027 sunt esenţiale pentru continuarea investiţiilor în regiuni şi comunităţi, cu un sprijin întărit pentru regiunile mai puţin dezvoltate.
„Deputaţii susţin puternic menţinerea actualului nivel de finanţare de 378,1 miliarde de euro (la nivelul anului 2018) şi pentru perioada 2021-2027. Regiunile mai puţin dezvoltate vor beneficia în continuare de sprijin UE substanţial de până la un nivel de cofinanţare de 85% (faţă de propunerea Comisiei de 70%) şi de 61,6% din totalul fondurilor de dezvoltare regională, social şi de coeziune. Rata de finanţare pentru regiuni în tranziţie şi cele mai dezvoltate a fost, de asemenea, mărită la 65% şi respectiv 50%. 1,6 miliarde de euro (0,4%) trebuie puse deoparte pentru regiunile de la periferie”, se menţionează în comunicat.
Regulile comune au acum legături mai strânse cu obiectivele generale ale politicilor UE, cum ar fi: stimularea competitivităţii şi întreprinderilor mici şi mijlocii; acordarea priorităţii măsurilor de eficienţă în domeniile furnizării şi cererii de energie; protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice; promovarea mobilităţii inteligente şi sustenabile; respectarea drepturilor fundamentale, a egalităţii de gen şi prevenirea discriminării.
Regulile comune se vor aplica Fondului pentru dezvoltare regională, Fondului social (EFS), Fondului de coeziune, Fondului pentru pescuit şi afaceri maritime şi vor conţine reguli de finanţare pentru Fondul pentru azil şi migraţie, Fondul pentru securitate internă şi Instrumentul pentru gestionarea frontierelor şi vize în perioada 2021-2027. Toate aceste fonduri însumează aproape o treime din totalul bugetului UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice