Pensia medie lunară, 1.016 lei în primul trimestru
Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017 » Breviar statistic
În primul trimestru al acestui an, numărul mediu de pensionari a fost de 5,234 milioane de persoane, în scădere cu 11.000 față de trimestrul precedent, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pensia medie lunară a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% față de trimestrul precedent, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 52,2% (față de 50,1% în trimestrul anterior).
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în Municipiul București, la 17 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman.
Potrivit datelor INS, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 450 lei (790 lei în județul Giurgiu față de 1.246 lei în Municipiul București).
Pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,3% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii – anticipată și anticipată parțial – au reprezentat 1,9%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizație socială), în trimestrul I din 2017, a fost de 663.100 de persoane, dintre care: 540.800 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 11,6% din totalul pensionarilor din această categorie; 22.300 de persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 31,2% din totalul acestora.
(Copyright foto: mariok / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial