Pensiile aferente lunii mai se vor plăti înaintea sărbătorilor pascale
Telex » Știri
25 aprilie 2024
Executivul a aprobat astăzi două acte normative (o Hotărâre și un Memorandum) care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024. „Astfel, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele necesare către Poșta Română și băncile comerciale cu care are încheiate convenții pentru plata acestor drepturi”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
„Devansarea plății pensiilor înainte de sărbătorile de Paște presupune un efort susținut pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, colegilor din minister, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenții și, nu în ultimul rând, reprezentanților Poștei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul de resort, Simona Bucura – Oprescu.
Potrivit MMSS, pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poștal, va fi virată către Compania Națională Poșta Română SA suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat. Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni