Într-o emisiune de televiziune pe tema rezultatelor actuale din economia românească, unul dintre participanţi a recurs, de mai multe ori, la cuvântul „performanţă”. Astfel, s-a referit la „performanţe bune”, la „enorm de multe performanţe”, la „o realizare deosebit de bună care poate fi apreciată ca o adevărată performanţă”. Dacă luăm, pe rând, sintagmele şi frazele citate, constatăm, cel puţin, tot atâtea erori de exprimare. Oare sunt posibile „performanţe rele”? Când vorbim despre „performanţe” nu putem să evocăm altceva decât rezultate pozitive. Prin urmare, în cazul „performanţelor bune”, avem de-a face cu o formulare pleonastică. Apoi, afirmaţia potrivit căreia a fost vorba despre „enorm de multe performanţe” impune câteva observaţii. „Enorm” nu are termen de comparaţie. Este un cuvânt care indică existenţa a ceva la superlativ. Eroarea mai mare constă, însă, în ignorarea faptului că o „performanţă autentică” este, de regulă, echivalentul unui record, al unui vârf de realizări într-un anumit domeniu. Deci, dacă se înregistrează un număr mare („enorm”) de rezultate identice ori similare nu mai poate fi vorba despre… „performanţe”. În sfârşit, ni s-a oferit şi o tautologie din moment ce, în aceeaşi frază, se menţionează „o realizare deosebită” şi „o adevărată performanţă”. Ambele expresii indică acelaşi nivel de reuşită.

Interesul firesc faţă de „performanţe”, inclusiv în activităţile profesionale din diverse sfere ale vieţii economico-sociale, se reflectă şi în presa print de specialitate prin numeroase informaţii şi comentarii. Între alte exemple care merită să fie examinate se află următorul: „Rezultatul cel mai bun în materie economică este performanţa companiei X care a obţinut cel mai mare profit din sectorul de retail al…”. Evident, dacă s-a obţinut „cel mai bun rezultat” indiferent de domeniu sau de număr de competitori ne aflăm, neîndoios, în faţa unei „performanţe”. Întrucât „performanţa” nu poate fi identificată decât dacă recurgem la comparaţii, din momentul în care precizăm că o anumită companie a obţinut „cel mai mare profit” în raport cu alţi actori din domeniul respectiv, am implicat noţiunea de „performanţă”. Cum s-a văzut, în respectiva frază, pleonasmele s-au întâlnit cu tautologiile.

Mai reţinem frecventa utilizare a derivatului de „performer” la care se recurge uneori neinspirat. Într-o emisiune de radio s-a spus: „Câştigarea statutului de performer reprezintă o recunoaştere socială care consacră obţinerea unor reuşite de excepţie într-o competiţie a elitelor din domeniu”. Culmea ar fi fost să devină „performer” nu prin obţinerea unor „reuşite de excepţie”, ci prin… „nereuşite”. La fel, dacă ne referim la o „competiţie a elitelor”, nu poate să existe vreun „performer” în condiţiile în care „reuşitele” sale nu sunt „de excepţie”. Ca şi în cazul acumulării de numeroase alte greşeli de exprimare, mai potrivit ar fi să le numim… „contraperformanţe”. (T.B.)

(Copyright foto: kentoh / 123RF Stock Photo)