Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Persoanele fizice și juridice afectate de criză vor putea amâna plata ratelor

Persoanele fizice și juridice afectate de criză vor putea amâna plata ratelor

Telex » Știri 30 iunie 2022  

Executivul a aprobat Ordonanța de urgență privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Noul act normativ vine în sprijinul persoanelor și firmelor aflate în dificultate financiară, prin amânarea ratelor pentru o perioadă de până la nouă luni, măsură inclusă în Programul „Sprijin pentru România”. Astfel, potrivit unui comunicat al Guvernului, prin noua OUG, debitorii aflați în dificultate financiară, persoane fizice sau juridice, pot solicita suspendarea plății ratelor scadente aferente împrumuturilor reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, pentru o  perioadă de până la nouă luni. Sunt exceptate de la aplicarea actului normativ facilitățile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului și a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât și debitorilor persoane juridice.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, a dobânzilor și comisioanelor, este necesar ca debitorii să trimită creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin mijloace electronice de comunicare, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile proiectului de act normativ. Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor persoanele fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să nu se afle în incapacitate de plată la data solicitării suspendării rambursării creditului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor; prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021; nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele trei luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor debitorii cu excepția persoanelor fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: prezintă declarația pe propria răspundere, cu privire la afectarea, în sensul scăderii, în contextul crizei actuale, cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată,  comparativ cu perioada similară a anului 2021; prezintă declarația pe propria răspundere că nu vor distribui și nici nu vor plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată și nu vor acorda sau rambursa credite către acționari; nu au fost înregistrate incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăți în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării; nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor; prezintă declarația pe propria răspundere că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit bilanțului la 31 decembrie 2021 depus și înregistrat la autoritățile fiscale; nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele trei luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Debitorii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată. Prin excepție, pentru creditele contractate de persoane fizice în baza Programului „Noua casă” dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.
Statul român garantează în procent de 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice în baza Programului „Noua casă”.

OUG nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 646 din 29 iunie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.