Persoanele juridice mai au la dispoziție peste 11 milioane de lei în Programul „Rabla Clasic”; bugetul pentru persoanele fizice, epuizat
Telex » Știri 26 iulie 2019
Bugetul alocat Programului „Rabla Clasic” pentru persoanele fizice a fost epuizat, în timp ce, în cazul persoanelor juridice, mai este disponibilă suma de peste 11,24 milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat citat de Agerpres. Conform instituţiei aflate în subordinea Ministerului Mediului, după epuizarea sumei totale de 11.243.700 lei, alocată persoanelor juridice, nu se mai pot primi dosare de acceptare în cadrul programului. Persoanele interesate pot consulta situaţia actualizată săptămânal a fondurilor disponibile, direct pe site-ul AFM.
În acest an, pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Rabla Clasic) sesiunea de înscriere în vederea acceptării solicitanţilor proprietari persoane juridice a demarat la 12 aprilie şi se va încheia la 30 septembrie.
Conform Ghidului de finanţare, programul se derulează în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu, aprobate conform legii.
Bugetul alocat în 2019 pentru „Rabla Clasic” este de 235 milioane lei, din care 200 milioane lei pentru persoane fizice şi 35 milioane lei pentru persoane juridice.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național