Institutul Național de Statistică (INS) a informat că, la sfârșitul lunii mai a.c., existau 4.846.000 de angajați. Poate că acest număr nu spune prea multe. De aceea, se impune a preciza că este vorba despre un nivel-record în ultimele două decenii. Fie și numai acest fapt este suficient pentru a ne îndemna să examinăm, din mai multe perspective, asemenea date de cel mai larg interes. În primul rând, profesioniștii contabili știu prea bine că numărul și calitatea locurilor de muncă, respectiv gradul de ocupare a populației active reprezintă indicatori esențiali în evaluarea stadiului cantitativ și calitativ de dezvoltare a unei economii. În plus, nimeni nu poate contesta rolul deosebit de important al resurselor umane în orice activitate economico-socială.

Nivelul-record anunțat de INS include cele 113.000 de noi locuri de muncă înregistrate de la începutul anului. Astfel, se completează un tablou deosebit de expresiv al pieței muncii autohtone în etapa actuală.

Și acum, câteva detalieri care răspund întrebărilor formulate în titlul comentariului de față. Unde s-au creat cele mai multe locuri de muncă? Pe prim plan se află industria prelucrătoare, cu un plus de 27.100. În acest fel, se relevă că industria românească se află într-un proces de relansare, iar faptul că sporul s-a înregistrat în sectorul cel mai dinamic al acestei ramuri este de natură a clarifica și unele aspecte controversate mai ales în ceea ce privește existența (supraviețuirea) industriei românești.

Pe locul al doilea se află construcțiile, cu un spor de 13.600 de locuri de muncă. Se știe că, în acest sector, de mai multă vreme, se înregistrează o stagnare evidentă, așa că unele evoluții sezoniere (lunile de vară) nu trebuie apreciate drept o tendință de fond, de lungă durată.

Pe locurile următoare se află domeniile: hoteluri și restaurante (13.400 noi locuri de muncă), comerțul (12.200), activitățile de servicii administrative și cele de servicii suport (10.900), sănătatea și asistența socială (8.600), IT&C (6.600), spectacole, alte activități culturale și recreative (4.200), activități profesionale, științifice și tehnice (4.000), transport și depozitare (3.900).

Examinarea acestor date impune și o notabilă nuanțare a afirmațiilor frecvente privind „scăderea investițiilor”. Sporirea numărului de angajați atestă că, totuși, investițiile în activitățile economico-sociale reprezintă o realitate de necontestat.

Ca și în alte comentarii și analize publicate în CECCAR Business Magazine, nu dorim în niciun fel să idealizăm lucrurile. Pentru că ne-am referit la investiții, apare evident că acestea sunt în continuare insuficiente, iar în ceea ce privește capacitatea de a satisface nevoile reale de pe piața muncii continuă să se resimtă acut deficite atât de ordin cantitativ, cât și calitativ, inclusiv în ceea ce privește structura pe domenii și ca nivel de calificare a ofertei de forță de muncă.

Evident, există o legătură nemijlocită între evoluțiile evocate și politicile publice, inclusiv în sfera educației, a formării angajaților de care are nevoie, cu adevărat, economia românească. Sincopele înregistrate inclusiv în acest an, așa cum sunt ele reflectate de importante deficite de angajați, nu sunt, în majoritatea lor, provocate de situații conjuncturale. Din acest motiv, soluțiile de fond nu pot fi decât cele care iau în considerare cerințele pe termen mediu și, mai ales, cele pe termen lung. Desigur, sunt și alte aspecte care impun analize aprofundate cu o viziune de natură strategică privind evoluția pieței muncii în România. Deocamdată, însă, constatăm că, în complicatul context actual, economia își vede de treaba ei, guvernată de legile care-i sunt proprii. Cu multe rezultate, demne de a fi luate în seamă.