Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Peste 13.000 de participanți la cursurile organizate de ANOFM, în primele opt luni

Peste 13.000 de participanți la cursurile organizate de ANOFM, în primele opt luni

Numărul 38, 25 sep. - 1 oct. 2024  »  Breviar statistic

13.634 persoane au participat la programele de formare profesională ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în primele opt luni ale anului 2024, informează instituția, într-un comunicat citat de Agerpres. Programele de formare profesională au fost organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților și centrelor proprii din cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Dintre participanții la programele de formare profesională, 12.076 sunt șomeri, iar 975 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 386 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 197 persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada menționată au fost organizate 744 programe de formare profesională gratuite dintre care 428 programe de calificare/recalificare, 202 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 114 programe de competențe cheie/transversale.

Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în primele opt luni ale anului 2024, sunt: referent resurse umane - 930; agent de securitate - 847; lucrător comercial - 808; operator introducere, prelucrare, validare date - 777; ajutor bucătar - 712; competență antreprenorială - 585; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 577; competențe de comunicare în limba română - 552; îngrijitor spații verzi - 541; bucătar - 362.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.