Peste 2000 de taxiuri, autorizate să preia pasageri de la Aeroportul Henri Coandă
Telex » Știri 30 august 2016
Peste 2000 de taxiuri au fost autorizate să preia pasageri de la Aeroportul Henri Coandă, conform unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. „Astfel, s-au asigurat condiţiile necesare pentru preluarea rapidă şi fluentă a pasagerilor sosiţi pe aeroport şi pentru transferul lor în siguranţă la destinaţie. Taxiurile autorizate au acces atât pe bază de comandă (transmisă prin intermediul dispozitivelor touch-screen), cât şi direct în faţa terminalului Sosiri, pentru a prelua pasagerii pe principiul primul venit – primul plecat în cursă”, se arată în document.
Accesul taxiurilor neautorizate în staţiile taxi va fi interzis începând cu 1 septembrie, ora 0:00. „Măsura interdicţiei vine şi la solicitarea Poliţiei Transporturi, ca urmare a numeroaselor incidente generate de taximetriştii neautorizaţi. Începând cu 1 septembrie, staţiile taxi de la aeroport vor fi următoarele: la etaj, staţiile pentru taxiuri la comandă, respectiv pentru taxiuri care practică un tarif de maximum 1,40 lei/km, iar la parter staţia pentru taxiuri autorizate, indiferent de tariful practicat”, menţionează sursa citată.
(Sursa: Agerpres)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial