Peste 238.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele zece luni
Telex » Știri 29 noiembrie 2019
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă că, prin intermediul instituţiei, în primele zece luni ale anului 2019 au fost încadrate în muncă 238.101 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2019, 97.076 au peste 45 de ani, 54.486 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 44.786 au între 25 şi 35 de ani, iar 41.753 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 26.348 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (133.115), numărul femeilor fiind de 104.986. În funcţie de rezidenţă, 125.769 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 112.332 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire a persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (81.229), profesionale (55.189), gimnaziale (51.197), 23.252 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în perioada analizată, 149.547 (62,81%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. ANOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenţiei.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (17.157), urmat de Timiş (15.941), Suceava (13.205) şi Neamţ (11.421).
„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. În primele zece luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 488.701”, precizează ANOFM, într-un comunicat.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice